Ministerul Finantelor Publice

 
Ordin nr. 1/2006

din 03/01/2006
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 4 din 03/01/2006

privind nivelul comisioanelor percepute de Trezoreria Statului pentru serviciile prestate clientilor


 

    In temeiul prevederilor art. 11 alin. (5) din Hotararea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare,
    avand in vedere prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobata cu modificari prin Legea nr. 201/2003, cu modificarile si completarile ulterioare,

    ministrul finantelor publice emite urmatorul ordin:

   Art. 1. - (1) Incepand cu 1 ianuarie 2006, Trezoreria Statului percepe comisioane pentru operatiunile de plati derulate prin intermediul sistemelor de decontare a platilor de mica si mare valoare in relatia cu institutiile de credit, dispuse din urmatoarele conturi purtatoare de dobanda:
   a) cont 50.69 "Disponibil al operatorilor economici", deschis in baza art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobata cu modificari prin Legea nr. 201/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
   b) cont 50.25 "Disponibil al institutiilor publice ale administratiei centrale finantate integral din venituri proprii";
   c) cont 50.28 "Disponibil al institutiilor publice ale administratiei publice locale finantate integral din venituri proprii".
   (2) Nivelul comisioanelor platite de operatorii economici si institutiile publice finantate integral din venituri proprii se situeaza la nivelul comisioanelor platite de Trezoreria Statului catre Banca Nationala a Romaniei si/sau agentul sau mandatat pentru administrarea sistemului de plati.
   (3) Lista comisioanelor practicate de Trezoreria Statului pentru conturile mentionate la alin. (1) este prezentata in anexa si se revizuieste periodic.
   (4) Comisioanele aferente intervalului cuprins intre data de 1 ianuarie 2006 si data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentului ordin, calculate pentru contul 50.69 "Disponibil al operatorilor economici", se platesc prin debitarea directa a contului concomitent cu operatiunile zilei urmatoare intrarii in vigoare a prezentului ordin, iar comisioanele calculate pentru conturile 50.25 "Disponibil al institutiilor publice ale administratiei centrale finantate integral din venituri proprii" si 50.28 "Disponibil al institutiilor publice ale administratiei publice locale finantate integral din venituri proprii" se inscriu in "Situatia privind comisioanele de platit pentru luna ianuarie 2006" transmisa de unitatile Trezoreriei Statului si se platesc in termenul stabilit la art. 2 lit. a).
   Art. 2. - Plata comisioanelor stabilite la art. 1 alin. (3) se efectueaza astfel:
   a) pentru conturile 50.25 "Disponibil al institutiilor publice ale administratiei centrale finantate integral din venituri proprii" si 50.28 "Disponibil al institutiilor publice ale administratiei publice locale finantate integral din venituri proprii" plata se efectueaza de catre institutiile publice in primele 5 zile lucratoare ale lunii curente pentru luna precedenta prestarii serviciilor, pe baza "Situatiei privind comisioanele de platit pentru luna ...", transmisa de unitatile Trezoreriei Statului.
    In situatia in care institutiile publice nu efectueaza plata in termen, unitatile Trezoreriei Statului debiteaza direct conturile acestora;
   b) pentru contul 50.69 "Disponibil al operatorilor economici" plata se efectueaza prin debitarea directa a contului concomitent cu operatiunea de procesare a ordinului de plata.
    In situatia in care in conturi nu exista disponibilitati suficiente care sa permita debitarea acestora cu valoarea comisioanelor prevazute in anexa, unitatile Trezoreriei Statului nu vor deconta ordinele de plata respective.
   Art. 3. - Anexa face parte integranta din prezentul ordin.
   Art. 4. - Directia generala a contabilitatii publice si a sistemului de decontari in sectorul public, Unitatea de Management a Trezoreriei Statului si directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti vor duce la indeplinire prezentul ordin.
   Art. 5. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

    p. Ministrul finantelor publice,
Claudiu Doltu,
secretar de stat

    Bucuresti, 3 ianuarie 2006.
    Nr. 1.

   ANEXĂ
 
    LISTA
comisioanelor practicate de Trezoreria Statului pentru operatiunile
de plati dispuse din conturile purtatoare de dobanda deschise la
Trezoreria Statului pe numele operatorilor economici si al
institutiilor publice finantate integral din venituri proprii
   
Produse si servicii                                                                        Comisioane
Catre clienti ai Trezoreriei Statului pentru operatiunile dispuse in cadrul sistemului
de decontare propriu (inter/intratrezorerii)
Incasari Gratuit
Plati
1. Comision pentru instructiune de plata/buc. de mica valoare, client platitor Gratuit
2. Comision pentru instructiune de plata/buc. de mare valoare/urgenta*), client platitor Gratuit
3. Comision pentru eliberarea extraselor de cont pentru fiecare titular de cont Gratuit
Catre clienti ai Trezoreriei Statului pentru operatiunile dispuse in cadrul sistemelor
de decontare a platilor de mica si mare valoare in relatia cu institutiile de credit
Incasari Gratuit
Plati
1. Comision pentru instructiune de plata/buc. de mica valoare, client platitor 1,10 lei
2. Comision pentru instructiune de plata/buc. de mare valoare/urgenta*), client platitor 15,00 lei
3. Comision pentru eliberarea extraselor de cont pentru fiecare titular de cont 5,00 lei/luna
mentionat la art. 1
    ___________
   *) Prin plata urgenta se intelege plata neplanificata pentru ziua de operare in curs.