Ministerul Educatiei si Cercetarii

 
Ordin nr. 4824/2004

din 30/09/2004
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 41 din 12/01/2005

pentru aprobarea Sistemului de evaluare privind ocuparea posturilor/acordarea gradului profesional de cercetator stiintific gradul II (CS II)


 

    In conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare,
    avand in vedere propunerile comisiilor de specialitate ale Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) privind metodologia si criteriile de evaluare pentru ocuparea posturilor/acordarea gradului profesional de cercetator stiintific gradul II (CS II),
    in baza avizarii Sistemului de evaluare privind ocuparea posturilor/acordarea gradului profesional de cercetator stiintific gradul II (CS II) de catre Biroul C.N.A.T.D.C.U.,
    in temeiul Hotararii Guvernului nr. 410/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei si Cercetarii,

    ministrul educatiei si cercetarii emite prezentul ordin.

   Art. 1. - Se aproba Sistemul de evaluare privind ocuparea posturilor/acordarea gradului profesional de cercetator stiintific gradul II (CS II), cuprins in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
   Art. 2. - Directia generala inovare, transfer tehnologic si infrastructura de cercetare-dezvoltare-inovare si Directia generala invatamant superior din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii elaboreaza modelele pentru fisa de prezentare, raportul de sinteza privind concursul si lista de lucrari din dosarul de concurs, pe care le comunica institutiilor/unitatilor de cercetare-dezvoltare, in termen de o luna de la data emiterii prezentului ordin.
   Art. 3. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
   Art. 4. - Directia generala inovare, transfer tehnologic si infrastructura de cercetare-dezvoltare-inovare si Directia generala invatamant superior din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii comunica prezentul ordin institutiilor/unitatilor de cercetare-dezvoltare, care il vor duce la indeplinire.

    Ministrul educatiei si cercetarii,
Alexandru Athanasiu

    Bucuresti, 30 septembrie 2004.
    Nr. 4.824.

   ANEXĂ
 
    SISTEM DE EVALUARE
privind ocuparea posturilor/acordarea gradului profesional
de cercetator stiintific gradul II (CS II)

   A. Conditii preliminare
   1. Prevederile Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, privind organizarea si desfasurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de cercetator stiintific gradul II, respectiv privind propunerea/validarea/confirmarea/acordarea gradului profesional de cercetator stiintific gradul II, sunt integral respectate.
   2. Dosarul de concurs si mapa cu lucrari reprezentative sunt constituite si transmise in conformitate cu prevederile sectiunilor C, D si E.
   3. Un post de cercetator stiintific gradul II, aflat in concurs, este asociat unui domeniu dintre domeniile de cercetare-dezvoltare in vigoare.
   4. Studiile universitare de lunga durata, studiile de doctorat, activitatile si realizarile profesional-stiintifice se prezinta si se evalueaza, referitor la candidat, in legatura cu domeniul asociat si/sau, justificat, domenii inrudite cu acestea.
   5. Un candidat al carui grad profesional/echivalent este inferior celui de cercetator stiintific gradul III/echivalent isi constituie dosarul de concurs si mapa cu lucrari reprezentative si este evaluat in raport cu prevederile Sistemului de evaluare privind ocuparea postului/acordarea gradului profesional de cercetator stiintific gradul III (in vigoare la institutia/unitatea de cercetare-dezvoltare organizatoare a concursului, in raport cu prevederile legii) si ale Sistemului de evaluare privind ocuparea postului/acordarea gradului profesional de cercetator stiintific gradul II, considerate cumulativ.
   6. Fisa de prezentare si lista de lucrari din dosarul de concurs sunt publicate pe site-ul institutiei/unitatii de cercetare-dezvoltare organizatoare a concursului in perioada dintre data inscrierii la concurs si data ordinului ministrului educatiei si cercetarii privind acordarea gradului profesional de cercetator stiintific gradul II.
   7. Membrii comisiei de concurs sunt profesori universitari sau conferentiari universitari si cercetatori stiintifici gradul I sau cercetatori stiintifici gradul II, specialisti in domeniul asociat postului, titulari la institutii de invatamant superior acreditate din tara sau din strainatate si, respectiv, la institutia/unitatea de cercetare-dezvoltare organizatoare a concursului sau la alte institutii/unitati de cercetare-dezvoltare din sistemul national de cercetare-dezvoltare, dintre care cel putin 2 sunt titulari la institutii/unitati de cercetare-dezvoltare diferite de institutia/unitatea de cercetare-dezvoltare organizatoare a concursului.
   B. Criterii de evaluare
    CSII-1. Calitatea activitatilor de cercetare-dezvoltare/profesionale/didactice si importanta contributiilor la asigurarea si perfectionarea acestora prin sisteme de laborator functionale, metode de lucru avansate aplicate etc., dupa caz, cu referire distincta la realizarile dupa acordarea ultimului grad profesional/titlu didactic
    CSII-2. Valoarea contributiilor la dezvoltarea domeniului prin articole/studii publicate in reviste de specialitate recunoscute/volumele unor manifestari stiintifice internationale recunoscute, brevete de inventie, creatii artistice prezentate la manifestari recunoscute - in cazul candidatilor din domeniile artelor, alte lucrari, cu referire distincta la realizarile dupa acordarea ultimului grad profesional/titlu didactic
    CSII-3. Valoarea contributiilor la dezvoltarea mediului economic/social/cultural etc., dupa caz, prin proiecte de cercetare-dezvoltare pe baza de contract/grant, cu referire distincta la realizarile dupa acordarea ultimului grad profesional/titlu didactic
    CSII-4. Relevanta lucrarilor reprezentative, stabilite de candidat dintre cele realizate dupa acordarea ultimului grad profesional/titlu didactic si existente in mapa cu lucrari reprezentative, si anume:
   a) 8-12 articole/studii, brevete de inventie, creatii artistice, alte lucrari, dupa caz, prezentate in copie, in raport cu cerintele criteriului CSII-2;
   b) sinteze a 3 proiecte de cercetare-dezvoltare pe baza de contract/grant, in raport cu cerintele criteriului CSII-3.
    La fiecare criteriu de evaluare, dintre CSII-1-CSII-4, gradul de indeplinire a cerintelor se exprima prin rezolutia "Criteriul este indeplinit", daca toate cerintele sunt satisfacute, sau "Criteriul nu este indeplinit", daca una sau mai multe cerinte nu sunt satisfacute; rezolutia "Criteriul nu este indeplinit" se argumenteaza prin prezentarea critica a cerintelor care nu sunt satisfacute.
    Pentru propunerea/confirmarea/acordarea gradului profesional de cercetator stiintific gradul II este necesar ca la fiecare criteriu de evaluare rezolutia sa fie "Criteriul este indeplinit".
   C. Constituirea dosarului de concurs
    C1. Dosarul de concurs este constituit din o serie de documente introduse in dosar cu sina de catre candidat si institutia/unitatea de cercetare-dezvoltare organizatoare a concursului (institutia/unitatea), in doua exemplare.
    C2. Pe coperta exterioara a dosarului se inscriu: denumirea legala in vigoare a institutiei/unitatii, Postul poz. .................., de cercetator stiintific gradul II, Domeniul ................., DOSAR DE CONCURS, Candidat (numele si prenumele, titlul stiintific, titlul profesional) ..........................
    C3. Documentele din dosar sunt, in ordine, dupa cum urmeaza:
   1. Cuprins
   2. Adresa de inaintare din partea conducerii institutiei/unitatii catre Ministerul Educatiei si Cercetarii (M.E.C.)
   3. Fisa de prezentare a studiilor, pozitiilor si realizarilor profesional-stiintifice
   4. Referat final, din partea conducerii institutiei/unitatii, asupra indeplinirii prevederilor legale privind desfasurarea concursului, in original
   5. Extras din procesul-verbal al sedintei consiliului stiintific al institutiei/unitatii, care include membrii prezenti ai consiliului, sedinta in care s-a aprobat rezultatul concursului in cauza pe baza raportului comisiei de concurs, in original
   6. Raport de sinteza privind concursul, din partea presedintelui comisiei de concurs, precum si referat privind concursul, din partea fiecarui membru al comisiei de concurs, care se elaboreaza in raport cu cerintele conditiilor preliminare si ale criteriilor de evaluare
   7. Decizia privind aprobarea comisiei de concurs, din partea conducerii institutiei/unitatii
   8. Fisa de evaluare, din partea conducerii institutiei/unitatii, privind calitatea activitatilor de cercetare-dezvoltare/profesionale/didactice desfasurate si importanta contributiilor la asigurarea si perfectionarea acestora, in raport cu cerintele criteriului de evaluare CSII-1
   9. Cererea de inscriere la concurs, din partea candidatului, avizata juridic si aprobata de catre conducerea institutiei/unitatii
   10. Autoevaluare, de 3-5pagini,din partea candidatului, in care acesta prezinta sectiunea "Aprecieri proprii asupra indeplinirii criteriilor de evaluare", cu referire la fiecare criteriu de evaluare, precum si sectiunea "Asumarea raspunderii", scrisa de mana, in care afirma ca datele din dosar se refera la propriile activitati si realizari, in caz contrar candidatul suportand consecintele in conformitate cu legislatia in vigoare referitoare la declaratia in fals
   11. Lista de lucrari, din partea candidatului, structurata in raport cu cerintele conditiilor preliminare si ale criteriilor de evaluare, si anume, dupa caz, in ordine: teza (tezele) de doctorat; articole/studii publicate in reviste de specialitate recunoscute; articole/studii publicate in volumele unor manifestari stiintifice internationale recunoscute; brevete de inventie; creatii artistice prezentate la manifestari recunoscute, in cazul candidatilor din domeniile artelor; proiecte de cercetare-dezvoltare pe baza de contract/grant; alte lucrari
   12. Curriculum vitae, din partea candidatului
   13. Adeverinta de vechime in munca, eliberata de institutia/unitatea in care candidatul este titular, in original, in care se evidentiaza perioadele si functiile profesionale ale candidatului, ca titular
   14. Copii legalizate de pe: diploma (diplomele) de doctor si atestatul (atestatele) de recunoastere - daca este cazul; diploma (diplomele) de studii universitare, atestatul(atestatele) echivalent (echivalente)/de recunoastere (daca este cazul) si foaia matricola sau echivalenta; diploma de bacalaureat sau echivalenta; certificatul de nastere; certificatul de casatorie (daca este cazul)
   15. Copii ale anunturilor de scoatere la concurs a postului de cercetator stiintific gradul II
   D. Constituirea mapei cu lucrari reprezentative
    Mapa cu lucrari reprezentative este constituita, intr-un exemplar, de catre candidat, din lucrarile sale, realizate dupa acordarea ultimului grad profesional/titlu didactic, pe care le considera ca fiind reprezentative, introduse intr-o mapa, si anume din:
   a) 8-12 articole/studii, brevete de inventie, creatii artistice, alte lucrari, dupa caz, in raport cu cerintele criteriului de evaluare CSII-2;
   b) sinteze a 3 proiecte de cercetare-dezvoltare pe baza de contract/grant, in raport cu cerintele criteriului de evaluare CSII-3.
    Pe perioada desfasurarii concursului, mapa cu lucrari reprezentative insoteste tot timpul dosarul de concurs.
   E. Transmiterea dosarului de concurs si a mapei cu lucrari reprezentative
    E1. Institutia/unitatea, prin delegat oficial sau prin posta, trimite un exemplar al dosarului de concurs si mapa cu lucrari reprezentative privind candidatul nominalizat de consiliul stiintific al institutiei/unitatii pentru a ocupa postul in cauza la M.E.C., care le preia si inregistreaza dosarul de concurs.
    E2. M.E.C., prin compartimentele de specialitate, verifica indeplinirea conditiilor preliminare si:
   a) in cazul in care acestea sunt indeplinite, inainteaza dosarul de concurs si mapa cu lucrari reprezentative Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.);
   b) in cazul in care conditiile in cauza nu sunt indeplinite, returneaza dosarul de concurs si mapa cu lucrari reprezentative institutiei/unitatii, prin delegat oficial al acesteia.
    E3. Dupa emiterea ordinului ministrului educatiei si cercetarii prin care se acorda gradul profesional de cercetator stiintific gradul II, M.E.C., prin compartimentele de specialitate, arhiveaza dosarul de concurs si returneaza mapa cu lucrari reprezentative institutiei/unitatii, prin delegat oficial al acesteia.
    E4. In cazul in care nu se confirma gradul profesional de cercetator stiintific gradul II, M.E.C., prin compartimentele de specialitate, returneaza dosarul de concurs si mapa cu lucrari reprezentative institutiei/unitatii, prin delegat oficial al acesteia.
   F. Metodologia de evaluare, confirmare si acordare a gradului profesional de cercetator stiintific gradul II
    Metodologia de evaluare, confirmare si acordare a gradului profesional de cercetator stiintific gradul II se prezinta in Regulamentul de organizare si functionare a C.N.A.T.D.C.U. in vigoare.